Ajută-mă să uit

Dorința cea mai mare a Larrei era să aibă un copil, dar nu și-a închipuit niciodată că, adoptând, întreaga viață îi va fi zguduită. Poți avea cu adevărat încredere într-un străin? În încercarea de a-i afla trecutul, Larra deschide cutia Pandorei. Acest volum este continuarea cărții de debut ”Ajută-mă să-mi amintesc” în care autoarea L.M. Aria va trece cititorul prin momente de tensiune maximă în care frica devine parte din tine. ”Nopțile nu erau pentru dormit. Nu pentru ea. Subconștientul rula atât de mult, încât se trezea în miezul nopții și începea să lucreze. Un avocat renumit niciodată nu-și înceta treaba, așa îi spunea mereu tatăl ei. Când nu se afla în sala de judecată sau cu vreun client, Larra era o persoană liniștită, calmă și binevoitoare, dar în rest era ca un leu scăpat din cușcă. Motiv pentru care ai fi putut să îi numeri cazurile pierdute pe degetele de la o mână. Experiența acumulată în decursul a mai bine de zece ani își spunea cuvântul. Ajunsese să fie cunoscută drept una dintre cele mai bune avocate din Marea Britanie. Ajutorul ei de nădejde venea de la cănile de cafea și bomboanele cu gust de Ness, pe care le găsea peste tot în jurul ei, dar și din ambiția fără limite pe care bănuia că ar fi moștenit-o de la părinți. Deseori, după o noapte obositoare, gândurile îi fugeau spre ceea ce își dorea cu disperare de mult timp. Jobul îi îndeplinise capriciile pe care nu și le putuse satisface în copilărie. Avea o casă destul de mare, mobilată cu gust, prieteni până peste cap, dar ceea ce îi lipsea și o făcea să se simtă incompletă era: un copil. La cei treizeci și nouă de ani ai ei, din cauza problemelor întâmpinate în trecut, știa că pe cale naturală ar fi fost deja prea riscant să mai încerce. Măritată cu Elliot, mai mare decât ea cu trei ani, duceau o căsnicie ca raportul unui poligraf. El era inginer la o firmă de automobile și își petrecea fiecare moment liber cu prietenii în pub-uri, cluburi, la pescuit… Paisprezece ani, atât i-a luat să o ceară ...