Asa grait-a Zarathustra

Si-abia atunci, cand voi cu totii va veti fi lepadat de mine, am sa ma-ntorc din nou la voi. Da, cu alti ochi ii voi cauta atunci, o, frati ai mei, pe cei pe care-odata i-am pierdut; si cu-alta dragoste atunci va voi iubi. Si inca-o data-o sa-mi deveniti prieteni si fii ai unei singure sperante: caci pentru-a treia oara am sa fiu cu voi, spre-a celebra cu voi Marea-Amiaza. Si-aceasta Mare-Amiaza este atunci cand omul la mijlocul cararii sale va sta-ntre animal si Supraom, sarbatorindu-si drumul spre amurg drept cea mai nobila speranta-a sa: caci este drumul spre-o noua dimineata. Si-n clipa-aceea chiar cel ce-apune se va binecuvanta, pentru ca trece-o vama mai inalta; iar soarele cunoasterii sale-i va fi atunci in crucea zarii nemiscat. Morti sunt toti zeii: acum noi vrem ca Supraomul sa traiasca - aceasta ne va fi candva, in crucea amiezii celei mari, vointa ultima ! - Friedrich Nietzsche Am inceput sa traduc Also sprach Zarathustra pornind de la o presupunere - bazata pe impresia catorva lecturi anterioare - care pe parcurs s-a confirmat: aceea ca ma aflu in fata unui discurs misxt , text pe care filozoficul si poeticul si-l disputa in egala masura. - Stefan Aug. Doinas E noapte:acum irumpe dorul meu ca un izvor - dorinta de-a vorbi. E noapte: acum vorbesc mai tare toate franturile care tasnesc. Si sufletul meu este o frantura tasnitoare. E noapte: acum se trezesc toate cantarile indragostitilor. Si sufletul meu este cantecul unui indragostit. - Friedrich Nietzsche Fragment din cartea Asa grait-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche: Era in miez de noapte cind Zarathustra se porni la drum peste spinarea muntelui, ca sa ajunga-n revarsatul zorilor pe tarmul celalalt: voia sa ia de-acolo o corabie. Era intr-adevar acolo o buna rada, unde chiar si straine nave ancorau prea bucuros, care luau cu ele pe cei care voiau sa plece din Insulele Fericite si sa strabata marea. Urcind pe munte, Zarathustra se gindea la multele calatorii de unul singur din tineretea sa, la muntii, culmile si piscurile nenumarate pe care le suise. Eu sint un calator si un catarator pe munti, zicea in sinea sa, eu nu iubesc deloc cimpiile si, dupa cit se pare, nu pot sa stau prea multa vreme linistit. Si orice mi-ar aduce destinul si viata -- va fi tot o calatorie si un urcus pe munte: pina la urma te traiesti pe tine insuti. S-a dus si timpul cind ma puteam lasa la voia intimplarii; si ce-ar putea acum sa mai survina, ce sa nu-mi fie cunoscut si propriu? Tot ce se-ntoarce, tot ce revine-n mine ca acasa -- este doar eul propriu si partea-aceea a lui ce-a stat atita timp in tari straine si printre-atitea lucruri s-a risipit. Si inca una stiu: ca stau acuma-n fata ultimului pisc al meu si-n fata-a ceea ce mi-a fost pastrat de foarte multa vreme. Ah, am de urcat pe cel mai aspru drum al meu! Ah, pornesc in cea mai solitara calatorie! Dar cei asemeni mie nu pot sa scape unei atari ore: ora ce le graieste: ,,Abia acum pornesti pe drumul tau spre fapte mari. Pisc si prapastie -- acestea sint acuma una! Pornesti pe drumul tau spre fapte mari: acuma ultimul refugiu-al tau e ceea ce ti-a fost ultim pericol pina azi! Pornesti pe drumul tau spre fapte mari: acesta trebuie sa-ti fie curajul cel mai barbatesc, caci indaratul tau nu mai exista nici o cale! Pornesti pe drumul tau spre fapte mari: aici sa nu-ti mai stea alaturi nimeni! Chiar pasul tau iti sterge-n urina drumul si sus deasupra lui sta scris: E imposibil.