Descriere
Un clasic latin în traducerea unuia dintre cei mai străluciți clasiciști pe care i-a avut România. Dan Slușanschi era un fenomen. Traducea din greaca lui Homer, din latina lui Vergilius, din engleza lui Tolkien ori din franceza lui Benveniste, cu același sentiment de ‘acasă’, de limbă cunoscută nu pe dinafară, ci pe dinăuntru. Limbile pe care le știa, nu părea să le fi învățat cîndva: părea să le fi știut dintotdeauna. Pentru el, limbile nu erau achiziții exterioare, ci renașteri interioare. În Dan Slușanschi, limbile trăiau așa cum trăiesc în noi organele vitale. Ficatul său era greaca, rinichiul său era latina, plămînii săi erau alcătuiți dintr-un amestec ordonat de limbi, vechi și moderne. Era fabulos în etimologiile sale indo-europene. Uneori, cînd ne întîlneam și vorbeam despre de toate, se oprea din curgerea conversației și trăgea dintr-unele din cuvintele folosite cîte un fir etimologic, pe care îl ducea nu doar pînă în etimonul său originar (sau pînă la discuția savantă referitoare la el), ci pînă în ambianța sa culturală, religioasă, socială, economică și antropologică, despre care știa totul. În plus, părea că știe și toate cele patru sute treizeci și nouă de limbi și dialecte indo-europene și că le-a vorbit pe toate, ca limbi materne, încă de cînd s-au diferențiat din predecesoarele lor și s-au autonomizat. Dan Slușanschi era un platonician al etimologiilor. Părea că le văzuse cîndva derivarea, că fusese martorul formării lor, că le fusese contemporan și că, de atunci, nu le uitase. Cunoașterea, pentru el, nu era decît o anamneză, o rememorare a ceea ce, cîndva, văzuse cu ochii lui și ascultase cu urechile lui. Dan Slușanschi a fost, cu adevărat, un fenomen. (Horia-Roman Patapievici)
