CerOfertă
Acasă NoCategory Manual de sex epistemic sau despre cum sa scrii o maximă
NoCategory

Manual de sex epistemic sau despre cum sa scrii o maximă

Cel mai bun preț negociat

de la 26,40 RON

✦ Preț calculat cu toate cupoanele și reducerile aplicate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete și a obține cel mai bun preț direct de la magazin.

Descriere

„În tinerețe, bătrâne, dihotomia era un principiu. Aveam sau nu dreptate. Nu se putea să avem eu și alții în același timp dreptate, decât dacă lucrurile spuse erau la fel. Materia primară din care eram alcătuit era rațiunea, însă o rațiune alergică la experiență. Aș fi luptat cu ea până la desființare. Nimic din ce era contrar rațiunii nu merita gândit. Iar trăit merita doar ce era deplin rațional. Asta însă până în ziua cutremurului în care vasele rațiunii și al experienței s-au spart și conținutul lor s-a amestecat. Iar de-l separat era imposibil. Dihotomia a continuat. Trebuia să mor (evident, metaforic) sau să trăiesc în continuare cu amestecătura. Am ales să trăiesc. Apoi am ales să înțeleg și să văd posibilitatea. Eram un om care avea o perspectivă în plus. Acum aveam două. Mai târziu, am înțeles că atât rațiunea, cât și experiența sunt sterpe în individualitatea lor. Dar împreună devin fertile. Iar plozii lor se numesc perspective. Diferențele empirico-raționale dispar, nu mai constituie nici pretexte, nici motive.“ – Daniel Sidor

Magazine care comercializează acest produs

1 din 1 magazin disponibil

B

bookbite.ro

Disponibil
Vizitează

✦ Prețurile individuale ale magazinelor nu sunt afișate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete.

Cere ofertă mai bună

pentru Manual de sex epistemic sau despre cum sa scrii o maximă

Cererea a fost trimisă!

Verifică emailul — vei primi ofertele în câteva ore.

Trimite link produs

Nu ai găsit produsul în catalogul nostru? Trimite-ne linkul și magazine verificate îți vor face oferte pentru el.

Încercăm să găsim oferte până la .

Fără termen — găsim oferte cât mai repede posibil.

Încercăm să găsim oferte până la data solicitatăcât mai repede posibil.

Linkul a fost trimis!

Magazine verificate vor primi solicitarea și îți vor trimite oferte pe email.

Respectăm confidențialitatea ta

Folosim cookie-uri pentru analize și publicitate relevantă. Poți accepta, refuza sau personaliza preferințele tale. Politică cookies

Preferințe cookie-uri

Cookie-uri necesare

Esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.

Întotdeauna active

Cookie-uri de analiză

Ne ajută să înțelegem cum este folosit site-ul (Google Analytics).

Cookie-uri de marketing

Folosite pentru publicitate relevantă (Google Ads, remarketing).