Niciodată nu va ninge peste Amazon

Marian Truță este unul dintre cei mai subtili autori români de astăzi. O demonstrează și în Niciodată nu va ninge peste Amazon, încă un roman aflat sub incidența alternativului, care ne îndeamnă să râdem de lumea pe care am deformat-o și care ne deformează, la rândul ei, să plângem odată cu ea sau să o schimbăm, fiecare după puterile sale. Personajele lui, învingătoare sau învinse, trec parcă singure dintr-o geografie în alta, dintr-o istorie în alta, surprinse într-o narațiune curgătoare, apetisantă de la primele rânduri, care le pune să danseze ba cazacioc, ba polcă, ba amândouă deodată. Ironic, melancolic, romantic, dar și serios, uneori brutal de sincer, stilul lui Marian Truță captivează și te convinge că, dacă lumea ta nu te mulțumește, ai oricând șansa de a-ți închipui alta. Numai că și din aceea vei dori să evadezi, constatând că e la fel de pestriță și de întortocheată ca aceea din care ai fugit prima oară. „Din gazetă reieșea că lumea se învârte din ce în ce mai repede. Lucrurile se precipitau în Uniune. Moartea subită, de anul trecut, a lui Hrușciov dăduse un pic lucrurile peste cap, iar noua conducere redeschise o mulțime de dosare vechi, din timpul războiului. Se anunța încă o Mare Epurare, lucru care dădea fiori oricărui om întreg la minte. Doar popoarele Europei Sovietice primiseră cu bucurie noua orientare a Partidului, care se pare că promitea rezolvarea unor polițe mai vechi, rămase de pe vremea războiului. Românii începuseră să pretindă retrocedarea Transilvaniei, Albania intrase cu trupe în Kosovo, Grecia voia controlul total al Bosforului, bascii din Spania își autoproclamaseră o republică autonomă sovietică și tot așa, peste tot. Firește, nu se punea problema unui război în Europa, toate acele conflicte minuscule erau atent inițiate și dirijate de la Moscova, pe principiul că, dacă nu dai nimic oamenilor de făcut, atunci aceștia vor ajunge curând să facă prostii mari. Lasă-i să se caftească între ei, pe plan local, și apoi ai motive temeinic...