CerOfertă
Acasă NoCategory #Nu Sunt Normală - PRINTED EDGES
NoCategory

#Nu Sunt Normală - PRINTED EDGES

Cel mai bun preț negociat

de la 49,00 RON

✦ Preț calculat cu toate cupoanele și reducerile aplicate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete și a obține cel mai bun preț direct de la magazin.

Descriere

Dacă ați deschis cartea și ați auzit deja râsete – nu voci, Doamne ferește! -, aflați că ăsta nu e film. Ar putea fi, totuși, o comedie cu proști, cu mine în rolul principal. Am ajuns într-un punct al vieții în care nesuferitul de Murphy vrea neapărat să îmi demonstreze că legile lui sunt universal valabile. Adică, cine naiba s-ar fi gândit că poți găsi liniștea absolută în mijlocul unei furtuni? Am auzit că la 30 de ani ești deja matur și responsabil, dar eu sunt mai frustrată decât o căpușă agățată de un cadavru. Fir-ar! Asta n-a sunat bine deloc! Fix ce ziceam! Praf! Recunosc, uneori par mai împrăștiată decât umplutura de ștrudel și am prostul obicei de a lăsa multe lucruri nespuse, doar pentru a păstra pacea, deși sunt mereu la cinci respirații distanță de a sări la gâtul cuiva. Când am hotărât să-mi spun povestea, mi-am dat seama că este o idee proastă, dar am decis că îmi plac ideile proaste – se potrivesc de minune cu hohotele de pe fundal. Stați liniștiți, nu-i încă nevoie de o internare la nebuni, e doar Universul care se amuză pe seama mea. Ce voiam să zic… citiți, zâmbiți, dați mai departe și dacă circumstanțe diverse v-au adus în situația mea, nu disperați, doar așteptați furtuna perfectă. Cu drag, Afina Mechia # Nu sunt normală

Magazine care comercializează acest produs

1 din 1 magazin disponibil

B

bookbite.ro

Disponibil
Vizitează

✦ Prețurile individuale ale magazinelor nu sunt afișate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete.

Cere ofertă mai bună

pentru #Nu Sunt Normală - PRINTED EDGES

Cererea a fost trimisă!

Verifică emailul — vei primi ofertele în câteva ore.

Trimite link produs

Nu ai găsit produsul în catalogul nostru? Trimite-ne linkul și magazine verificate îți vor face oferte pentru el.

Încercăm să găsim oferte până la .

Fără termen — găsim oferte cât mai repede posibil.

Încercăm să găsim oferte până la data solicitatăcât mai repede posibil.

Linkul a fost trimis!

Magazine verificate vor primi solicitarea și îți vor trimite oferte pe email.

Respectăm confidențialitatea ta

Folosim cookie-uri pentru analize și publicitate relevantă. Poți accepta, refuza sau personaliza preferințele tale. Politică cookies

Preferințe cookie-uri

Cookie-uri necesare

Esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.

Întotdeauna active

Cookie-uri de analiză

Ne ajută să înțelegem cum este folosit site-ul (Google Analytics).

Cookie-uri de marketing

Folosite pentru publicitate relevantă (Google Ads, remarketing).