Rochia din puf de cocor

"Izvorul, însă, tăcu. Îndrăgostit nebuneşte de domniţa Diadara, prinţul Dianard a hotărât să pornească în căutarea rochiei din puf de cocor. Nădăjduia din toată inima că dacă va găsi acea rochie, Diadara va primi să îi fie mireasă. Zadarnic cercetă el pretutindeni, întrebând de rochia din puf de cocor pe oricine îi ieşea în cale. Nimeni nu ştia nimic, nimeni nu putea să îi dea vreun sfat. Astfel, Dianard rătăci zile şi nopţi în şir pe drumuri umblate ori prin păduri, dumbrăvi şi poieni, cercetând prin scorburile copacilor ori printre pietrele de pe malurile apelor. Rochia din puf de cocor era însă de negăsit. (…) Cocorul: Există această rochie şi este fermecată. Chiar noi, cocorii am ţesut-o, la dorinţa zânei păsărilor, doar că numai tristeţe şi amar îţi va aduce dacă prinţesa Diadara o va îmbrăca. Spunând acestea, pasărea îşi luă zborul. Dianard se aşeză pe o piatră şi, fiind ostenit cumplit, adormi pe dată. În zori, când se trezi din somn, zări alături o rochie neasemuită, diafană, albă ca zăpada, ţesută din puf de cocor. Prinţul o privea uimit de asemenea splendoare. O luă cu multă grijă, apoi porni către palatul prinţesei Diadara. (…)"