CerOfertă
Acasă Carte Zeul mâniei (Moștenirea zeilor #3 - ediție specială) PRINTED EDGES
Carte

Zeul mâniei (Moștenirea zeilor #3 - ediție specială) PRINTED EDGES

Cel mai bun preț negociat

de la 89,90 RON

✦ Preț calculat cu toate cupoanele și reducerile aplicate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete și a obține cel mai bun preț direct de la magazin.

Descriere

Sunt prinsă în lațul diavolului. Ceea ce a început ca o greșeală nevinovată s-a transformat într-un adevărat iad. În apărarea mea, nu am intenționat niciodată să mă implic într-o relație cu un prinț al mafiei. Însă el a reușit să îmi doboare toate zidurile de protecție. M-a urmărit din umbre și mi-a răpit viața pe care o cunoșteam. Jeremy Volkov poate părea fermecător, dar în el se ascunde un prădător adevărat. Vrea să mă posede, să mă aibă, să mă păstreze pentru totdeauna. Eu însă nu am de gând să rămân în lumea lui scăldată în sânge. Sau cel puțin așa cred. „La fel ca majoritatea cărților scrise de Rina Kent, și aceasta e fierbinte, fierbinte, fierbinte!” A Blonde’s Eye View „Sfinte Sisoe! Rina Kent revine și chiar e pe val cu seria asta! Fiecare carte pe care o scrie e mai bună decât precedenta. Am așteptat cu ardoare povestea lui Jeremy și a meritat 100%!” A Blonde’s Eye View „Dulcea mea Cecily mi-a cucerit inima! Este cea mai matură din grupul ei de prietene, iar modul în care rezolvă lucrurile m-a făcut să lăcrimez!” The Abstract Books Blog „Povestea aceasta nu este doar întunecată – este un carusel emoțional cu răsturnări de situație, intensitate și momente care m-au făcut să icnesc. Este plină de cruzime, intensă, incendiară!” Comfy. Caffeine. Books

Magazine care comercializează acest produs

1 din 1 magazin disponibil

B

bookbite.ro

Disponibil
Vizitează

✦ Prețurile individuale ale magazinelor nu sunt afișate. Cere ofertă pentru a primi detaliile complete.

Cere ofertă mai bună

pentru Zeul mâniei (Moștenirea zeilor #3 - ediție specială) PRINTED EDGES

Cererea a fost trimisă!

Verifică emailul — vei primi ofertele în câteva ore.

Trimite link produs

Nu ai găsit produsul în catalogul nostru? Trimite-ne linkul și magazine verificate îți vor face oferte pentru el.

Încercăm să găsim oferte până la .

Fără termen — găsim oferte cât mai repede posibil.

Încercăm să găsim oferte până la data solicitatăcât mai repede posibil.

Linkul a fost trimis!

Magazine verificate vor primi solicitarea și îți vor trimite oferte pe email.

Respectăm confidențialitatea ta

Folosim cookie-uri pentru analize și publicitate relevantă. Poți accepta, refuza sau personaliza preferințele tale. Politică cookies

Preferințe cookie-uri

Cookie-uri necesare

Esențiale pentru funcționarea site-ului. Nu pot fi dezactivate.

Întotdeauna active

Cookie-uri de analiză

Ne ajută să înțelegem cum este folosit site-ul (Google Analytics).

Cookie-uri de marketing

Folosite pentru publicitate relevantă (Google Ads, remarketing).